Se pare ca viata ia la un moment dat niste intorsaturi neasteptate: nimic nou, vei spune... Asa este, dar e destul de ciudat sa asisti la desfasurarea propriei povesti ca un om dinafara. Pur si simplu te detasezi la un moment dat de tine, e un sentiment pe care nu-l incerci mereu. Mie, personal, mi se intampla uneori si asta, de obicei in preajma unor schimbari radicale, schimbari care chiar s-au petrecut si care inca se mai petrec, se pare... si cum nimic nu se petrece fara un motiv bine determinat in raportul cauza-efect, lucrul ce imi da "batai de cap" e ca nu stiu motivul, scopul pentru care lucrurile au luat o asemenea turnura. Mai intai de toate, apare cineva de undeva si in acel moment esti dispus sa faci o nebunie, una care sa te scoata din rutina zilnica: munca, camin, munca, cursuri... E posibil ca din dorinta aceea nestavilita de a te rupe de rutina sa faci lucruri care sa-ti afecteze ceea ce pana atunci reprezenta mai tot ce faceai si asta sa-ti dea senzatia ca te arunci in gol, nestiind ce e jos, in asa fel incat sa simti ca zbori, ca plutesti, sangele sa ti se plimbe nebun prin vene si totusi sa simti o liniste, un calm deosebit. Culmea! Culmea e faptul ca nu ai nici cea mai vaga urma de parere de rau, iar lucrurile se petrec cumva in afara ta... Te simti ca un spectator, ca un actor care joaca pe scena unei vieti, un actor care se joaca pe sine...dar, sa nu uitam de celelalte personaje! Doar unele dintre ele sunt personaje, caci, se pare ca mai exista, din fericire si persoane. Acestea din urma intra in categoria secundara tie, interactionezi cu ele, si cum nimic nu e intamplator, te conduc spre o schimbare. Iata, de pilda zilele trecute apare o persoana nespus de draga sufletului meu si dupa ce am "carat-o" o zi cu mine la locul meu de munca, am simtit nevoia nebuna sa evadez din ceea ce devenise oarecum rutina si mi s-a pus pata intr-asa un hal incat nu am mai avut chef sa revin si a doua zi. Poate ca vi s-a intamplat si voua... Ei bine, am trimis un sms prin care imi anuntam dorinta de a-mi lua 2 zile libere si ghici ce s-a intamplat?... Iata, se pare ca s-a produs inceputul schimbarii: mi-am dezamagit seful intr-un asa hal, ca a renuntat la "serviciile" mele, ok, dar ce urmeaza? In curand, persoana aceea draga sufletului meu, va fi nevoita sa se intoarca de unde a venit, iar eu desi am destule posibilitati de a ma integra intr-o noua rutina, raman spectator si actor in rolul principal, intrebandu-ma ce voi mai vedea in actul urmator...Cu zambetul pe buze, mi-am amintit o replica din celebra piesa de teatru "Tache, Ianche si Cadar": "Eeeiii..., s-acuu, ci faaaci?"
Postări
2 comentarii:
nasol cu sefii astia, dar asa sunt ei, toti.Munceste frate pt mine cat te tin curelele si cand vine vorba ca ai si tu o problemuta cat de mica sau pur si simplu ai nevoie de o zi sau 2 libere sar la beregata si fac scandal. No lasa ca sunt multi angajatori p lumea asta, la fel cum si pentru ei sunt ca de obicei"Multi care ii roaga sa ii angajeze".
Da e destul de tragica situatia, si din pacate nu e singulara. Dar nu asta e ideea. Ideea e ca sefii vor pune intotdeauna accentul pe "devotament". Devotamentul este imaterialitatea ce poate fi traita cu maxima intensitate si de catre angajat, iar asta, din simplul motiv ca ceea ce face angajatul face in mare parte din pasiune (macar la inceputul carierei). Ca intervine rutina e normal. Ceea ce este anormal e ca sefii nu vor sa accepte "rutina" care de multe ori scade randamentul angajatului. Sefii de obicei nu dau doi bani pe pasiunea angajatului fata de ceea ce face. Angajatul insa este la polul opus. Mai mult decat atat, angajatul considera ca lunga perioada in care devotamentul pentru o meserie sau alta au dat rezultate excelente in aburul financiar al sefului (a se citi profit), are impresia ca efortul este apreciat si ca din senin, cererea fireasca a 1-2 zile libere, este acceptata sau cel putin inteleasa. Nu sunt de acord cu cel care a postat primul comentariu la acest subiect atata vreme cat nu si-a pus problema ca unii ditre noi activam in domenii in care angajatorii sunt de cele mai multe ori, prieteni, avand interese comune, si ghidati dupa reguli in care traseismul angajatilor poate avea unda verde numai dupa ce se ajunge la un acord comun. Pe scurt, daca te da un sef afara, sau pleci din proprie initiativa, este nevoie de un fel de caracterizare a ultimului angajator catre urmatorul. Eu personal am ajuns in situatia de a renunta la locul de munca, in domeniul x, pentru un loc de munca tot in domeniu. Se pare ca situatia nu e deloc roza. In zona geografica dorita de mine nu exista posibilitatea de a activa in domeniul pentru care am invetiti ani de munca si studiu. Si atunci ce pot sa fac...1. sa ma reprofilez sau 2. sa plec din tara.
Nu mai insist, dar concluzionez. Alina, in viata trebuie sa faci compromisuri, nimic nu e ceea ce pare, si nimeni nu iti poate lua ceea ce iti apartine cu adevarat. Restul e Can-Can....
Trimiteți un comentariu